Omul, de obicei, cand spune ca pielea omului nu pretuieste doua parale, se gandeste la pielea altuia. Propria lui piele i se pare foarte scumpa. Si nu si-ar da-o nici pe-un car de aur. O nadejde zadarnica. Pana la urma fiecare om isi pierde undeva pielea. Si macar de-ar fi buna la ceva pielea omului. Ea insa nu e buna nici pentru o pereche de manusi...

 

Ma mangaie peste tot cu maini moi, de catifea. Ardea in intuneric ca o flacara neagra. Imi cauta gura si cand mi-o gasi mi-o prinse intreaga intre buzele ei carnoase. Simtii, cu spaima, ca-mi bea inima... - Zaharia Stancu, Jocul cu moartea