Misiune fara sfarsit
Aceasta nu este o carte de dezvoltare personala. Este o trezire la realitate!
Traducere din limba engleza de Gabriel Tudor.
Fragment din cartea "Misiune fara sfarsit" de David Goggins:
"Cand am incercat sa ma ridic in picioare, nivelul durerii era de zece din zece. Sangele se grabea spre locul in care era insurubata acea placa, facandu-ma sa tresar si sa ma simt ametit. M-am tarat in carje si a trebuit sa fac dus stand pe un scaun. Am pus gheata si m-am bazat pe stimularea electrica a muschilor si oaselor de mai multe ori pe zi si am facut cateva exercitii de baza de fizioterapie in timp ce stateam in pat.
Zborul spre casa a fost de-a dreptul chinuitor. Agonia se rostogolea prin mine in valuri. Am inceput sa transpir si eram la limita delirului cand ma gandeam la ultima mea intalnire din biroul doctorului Gomoll, inainte de a parasi orasul.
"Realinierea a fost un succes", a spus el zambind si aratand spre ultima mea radiografie. Osul nu se mai freca de os.
Pana in acel moment, ezitase sa promita prea multe. Si eu imi gestionasem asteptarile. In ultimele zile dinaintea operatiei, citisem nenumarate articole, panouri de mesaje si forumuri despre recuperarea dupa HTO si, ca sa o spunem in termenii cei mai blanzi, nu erau deloc incurajatoare. Majoritatea oamenilor aveau nevoie de trei pana la sase luni pentru a merge normal. Un articol aducea laude unui alergator care sfidase asteptarile medicilor pentru a termina un maraton, la optsprezece luni de la procedura HTO. Pentru mine, el a devenit standar-dul de aur. Desi alergarea unui maraton nu este o performanta usoara in nici o circumstanta, nu era nimic in comparatie cu ceea ce ar fi trebuit sa fac pentru a deveni pompier parasutist. Daca acest lucru ar mai fi fost posibil. La varsta mea, fiecare sezon de incendii pierdut era o oportunitate cruciala ratata, iar eu fusesem obligat sa lipsesc in ultimele doua. Sortii imi erau total potrivnici.
Dar acum, cand doctorul Gomoll parea convins ca ma aflam pe o traiectorie diferita, nu ma puteam abtine sa nu evoc scene de pregatire a pompierilor parasutisti. Filmul era granulat si in alb-negru, dar coloana sonora imi era familiara. Era zumzetul auriu al piesei Going the Distance si se auzea in bucla.
- Daca genunchiul tau nu este o problema, locul operatiei este. Va dura ceva timp pana se va vindeca. Dar in cateva saptamani probabil ca vei putea sa pedalezi putin pe o bicicleta medicinala. Doar o mica tura, a spus el.
Am trecut prin restul zborului visand cu ochii deschisi. M-am vazut clatinandu-ma pana la o bicicleta medicinala in acele nenorocite de carje. Am privit rotile invartindu-se si baltile de transpiratie adunandu-se sub cadru in timp ce pedalam ore intregi. Pe 15 iulie, la putin peste doua saptamani de la operatie, acea viziune a devenit realitate. Abia imi puteam trece piciorul peste sa si nu canalizam prea multa putere in pedale. De fiecare data cand piciorul atarna liber, pulsa, ca si cum placa insasi venise cu o inima proprie, care batea in ritmul ei. Fiecare lovitura de pedala imi smulgea o injuratura. Era atat de dureros incat nu puteam sa nu ma intreb de ce naiba ma supun la asa ceva. Am rezistat treizeci de minute. Nu pare mult, dar a fost un prim pas monumental. Intrebarea era: puteam sa maresc ritmul?
Aproape nimic in viata nu este constant. Conditiile si circumstantele sunt in permanenta schimbare, ca vanturile si mareea, motiv pentru care mintea mea nu este niciodata fixata pe o anumita gandire. Am virat si am ajustat, cautand in permanenta noul meu procentaj total. Varsta, sanatatea si responsabilitatile pe care le purtam pot fi limitative. Asta nu inseamna ca ar trebui sa cedam in fata acestor limitari sau sa le folosim ca scuze pentru a renunta la noi insine sau la visurile noastre, dar le putem recunoaste, atata timp cat ne angajam sa aflam ce mai putem face avand in vedere limitarile respective - fie ca sunt temporare sau nedeterminate - si sa maximizam acest luru.
In general, cand oamenii sunt supusi unei interventii chirurgicale majore, se relaxeaza in perioada de recuperare pe care medicul o stabileste. Ei isi accepta pauza de sase-opt saptamani de la munca sau concediul medical de sase pana la 12 luni. Inainte de a fi externat de la spitalul din New York, am vrut sa stiu cu exactitate cand ma puteam intoarce in sala de sport si cat de tare puteam forta. Simteam ca aceasta era ultima mea sansa, iar miza era prea mare pentru a ma baza pe un fizioterapeut profesionist. Imi cunosteam corpul mai bine decat oricine si nu voiam sa am parte de o opozitie in viziuna mea de vulpe. Soarta recuperarii mele si a viitorului meu ar fi depins exclusiv de mine, iar asta m-a facut sa gandesc proactiv."
PRP: 69.99 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
55.99Lei
55.99Lei
69.99 LeiIn stoc
Descrierea produsului
Aceasta nu este o carte de dezvoltare personala. Este o trezire la realitate!
Traducere din limba engleza de Gabriel Tudor.
Fragment din cartea "Misiune fara sfarsit" de David Goggins:
"Cand am incercat sa ma ridic in picioare, nivelul durerii era de zece din zece. Sangele se grabea spre locul in care era insurubata acea placa, facandu-ma sa tresar si sa ma simt ametit. M-am tarat in carje si a trebuit sa fac dus stand pe un scaun. Am pus gheata si m-am bazat pe stimularea electrica a muschilor si oaselor de mai multe ori pe zi si am facut cateva exercitii de baza de fizioterapie in timp ce stateam in pat.
Zborul spre casa a fost de-a dreptul chinuitor. Agonia se rostogolea prin mine in valuri. Am inceput sa transpir si eram la limita delirului cand ma gandeam la ultima mea intalnire din biroul doctorului Gomoll, inainte de a parasi orasul.
"Realinierea a fost un succes", a spus el zambind si aratand spre ultima mea radiografie. Osul nu se mai freca de os.
Pana in acel moment, ezitase sa promita prea multe. Si eu imi gestionasem asteptarile. In ultimele zile dinaintea operatiei, citisem nenumarate articole, panouri de mesaje si forumuri despre recuperarea dupa HTO si, ca sa o spunem in termenii cei mai blanzi, nu erau deloc incurajatoare. Majoritatea oamenilor aveau nevoie de trei pana la sase luni pentru a merge normal. Un articol aducea laude unui alergator care sfidase asteptarile medicilor pentru a termina un maraton, la optsprezece luni de la procedura HTO. Pentru mine, el a devenit standar-dul de aur. Desi alergarea unui maraton nu este o performanta usoara in nici o circumstanta, nu era nimic in comparatie cu ceea ce ar fi trebuit sa fac pentru a deveni pompier parasutist. Daca acest lucru ar mai fi fost posibil. La varsta mea, fiecare sezon de incendii pierdut era o oportunitate cruciala ratata, iar eu fusesem obligat sa lipsesc in ultimele doua. Sortii imi erau total potrivnici.
Dar acum, cand doctorul Gomoll parea convins ca ma aflam pe o traiectorie diferita, nu ma puteam abtine sa nu evoc scene de pregatire a pompierilor parasutisti. Filmul era granulat si in alb-negru, dar coloana sonora imi era familiara. Era zumzetul auriu al piesei Going the Distance si se auzea in bucla.
- Daca genunchiul tau nu este o problema, locul operatiei este. Va dura ceva timp pana se va vindeca. Dar in cateva saptamani probabil ca vei putea sa pedalezi putin pe o bicicleta medicinala. Doar o mica tura, a spus el.
Am trecut prin restul zborului visand cu ochii deschisi. M-am vazut clatinandu-ma pana la o bicicleta medicinala in acele nenorocite de carje. Am privit rotile invartindu-se si baltile de transpiratie adunandu-se sub cadru in timp ce pedalam ore intregi. Pe 15 iulie, la putin peste doua saptamani de la operatie, acea viziune a devenit realitate. Abia imi puteam trece piciorul peste sa si nu canalizam prea multa putere in pedale. De fiecare data cand piciorul atarna liber, pulsa, ca si cum placa insasi venise cu o inima proprie, care batea in ritmul ei. Fiecare lovitura de pedala imi smulgea o injuratura. Era atat de dureros incat nu puteam sa nu ma intreb de ce naiba ma supun la asa ceva. Am rezistat treizeci de minute. Nu pare mult, dar a fost un prim pas monumental. Intrebarea era: puteam sa maresc ritmul?
Aproape nimic in viata nu este constant. Conditiile si circumstantele sunt in permanenta schimbare, ca vanturile si mareea, motiv pentru care mintea mea nu este niciodata fixata pe o anumita gandire. Am virat si am ajustat, cautand in permanenta noul meu procentaj total. Varsta, sanatatea si responsabilitatile pe care le purtam pot fi limitative. Asta nu inseamna ca ar trebui sa cedam in fata acestor limitari sau sa le folosim ca scuze pentru a renunta la noi insine sau la visurile noastre, dar le putem recunoaste, atata timp cat ne angajam sa aflam ce mai putem face avand in vedere limitarile respective - fie ca sunt temporare sau nedeterminate - si sa maximizam acest luru.
In general, cand oamenii sunt supusi unei interventii chirurgicale majore, se relaxeaza in perioada de recuperare pe care medicul o stabileste. Ei isi accepta pauza de sase-opt saptamani de la munca sau concediul medical de sase pana la 12 luni. Inainte de a fi externat de la spitalul din New York, am vrut sa stiu cu exactitate cand ma puteam intoarce in sala de sport si cat de tare puteam forta. Simteam ca aceasta era ultima mea sansa, iar miza era prea mare pentru a ma baza pe un fizioterapeut profesionist. Imi cunosteam corpul mai bine decat oricine si nu voiam sa am parte de o opozitie in viziuna mea de vulpe. Soarta recuperarii mele si a viitorului meu ar fi depins exclusiv de mine, iar asta m-a facut sa gandesc proactiv."
Detaliile produsului