Phoenix. Revista de insolventa. Nr.84 Aprilie-Iunie 2023
De (autor): Autor Anonim
Revista Phoenix este o publicatie a Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR). Cu o traditie de doua decenii, Revista Phoenix aduce in prim-plan unele dintre cele mai temeinic documentate subiecte din practica insolventei. Fiecare numar al Revistei cuprinde articole cu un inalt nivel tehnic, scrise si editate de experti ai insolventei, specializati atat in aspectele teoretice, cat si in cele practice ale acestui domeniu.
"Ne propunem ca prin structura continutului sau, aceasta revista sa fie interesanta si atractiva pentru toate categoriile de cititori si sa raspunda in primul rand nevoii fiecaruia dintre membrii Uniunii de a cunoaste experienta profesionala si cazuistica altor colegi de breasla, astfel incat sa nu repetam experiente nefericite, dar sa preluam si sa adaptam solutii legale, comerciale, financiare si, in general, manageriale, care au condus la rezolvarea cu succes a unui caz de lichidare sau administrare judiciara similar cu al nostru", scria in primul numar al Revistei Phoenix Emilian Radu, presedintele UNPIR, organizatie care la momentul respectiv era cunoscuta sub prescurtarea UNPRL (Uniunea Nationala a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare).
25.00Lei
25.00Lei
Primesti 25 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Revista Phoenix este o publicatie a Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR). Cu o traditie de doua decenii, Revista Phoenix aduce in prim-plan unele dintre cele mai temeinic documentate subiecte din practica insolventei. Fiecare numar al Revistei cuprinde articole cu un inalt nivel tehnic, scrise si editate de experti ai insolventei, specializati atat in aspectele teoretice, cat si in cele practice ale acestui domeniu.
"Ne propunem ca prin structura continutului sau, aceasta revista sa fie interesanta si atractiva pentru toate categoriile de cititori si sa raspunda in primul rand nevoii fiecaruia dintre membrii Uniunii de a cunoaste experienta profesionala si cazuistica altor colegi de breasla, astfel incat sa nu repetam experiente nefericite, dar sa preluam si sa adaptam solutii legale, comerciale, financiare si, in general, manageriale, care au condus la rezolvarea cu succes a unui caz de lichidare sau administrare judiciara similar cu al nostru", scria in primul numar al Revistei Phoenix Emilian Radu, presedintele UNPIR, organizatie care la momentul respectiv era cunoscuta sub prescurtarea UNPRL (Uniunea Nationala a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare).
Detaliile produsului
- Categoria: Reviste, Carte Juridica
- Autor: Autor Anonim
- Editura: UNIVERSUL JURIDIC
- An aparitie: 2023
- Editie: Necartonata
- Format: 300 x 215 x 3 mm
- Nr. pagini: 40
- Colectie: Biblioteca Dreptul Insolventei
- Subiect: Dreptul insolventei
- Cod: UJU1583-2368-84
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!